CORUPȚIE, Dracula, ORFANI și Ceaușescu. Populația României continuă să plece, iar țara nu mai are NICIO ȘANSĂ

CORUPȚIE, Dracula, ORFANI și Ceaușescu. Populația României continuă să plece, iar țara nu mai are NICIO ȘANSĂ
Publicat: 02/02/2019, 04:42
Actualizat: 26/03/2019, 02:11

Reportajul pleacă de la povestea lui Victor, un român care își câștigă existența transportând compatrioți peste granițe, pentru a ajunge la etape marcante din istoria României în eforturile sale de a deveni o națiune.

„Victor își conduce dubița sa rablagită din România în Portugalia parcurgând 4.000 de kilometri în 50 de ore, doar trei dintre ele fiind rezervate somnului. După un popas de zece ore, se întoarce acasă și o ia de la capăt. În mare parte, drumurile sale înseamnă transportul românilor într-o singură direcție”, scrie Newstatesman.

„El este mai mult decât un șofer de microbuz, este totodată expeditor, curier, mesager și contrabandist. Știe să-i evite pe polițiștii corecți și să-i mituiască pe ceilalți”, relatează jurnalistul Juan Moreno de la revista germană Der Spiegel după o călătorie cu Victor în 2015.

„Acesta, prin spiritul său descurcăreț și existența câștigată la limita legii reprezintă încarnarea „realităților obscure” ale Uniunii Europene moderne, dar și a celor 4 libertăți europene: circulația pentru obținerea de bunuri, servicii, resurse umane și capital”, notează autorul.

Istoria României poate fi văzută, în opinia autorului articolului, ca un adevărat amestec de haos, brutalitate și corupție. După ce România a purtat un război lipsit de eroism, când, aliat al naziștilor a schimbat macazul, pentru că nu mai era „o idee bună”, a nimerit sub puterea lui Stalin, ca în 1965 să simtă o adiere de optimism prin venirea lui Nicolae Ceaușescu la conducerea Partidului Comunist. „Ceaușescu și soția lui Elena au murit acum aproape 30 de ani, dar umbra lor încă se află peste București. Palatul Parlamentului, simbol bucureștean a fost planificat, în parte, ca locuință pentru cei doi soți”.

„Când dictatorul Nicolae Ceaușescu a fost judecat și ucis în ziua de Crăciun, în 1989, populația României era de 23,5 milioane de locuitori. În prezent, oficial, România are o populație de 19,5 milioane de locuitori. Dar, probabil sunt și mai puțini. Natalitatea scăzută ar fi unul dintre motivele numărului mic de locuitori. Tendința românilor de a emigra, ar fi un alt motiv, poate chiar mai important. Teritoriul României este aproape la fel de mare ca al Marii Britanii. Dar se golește mai repede decât s-a umplut Marea Britanie. Românii sunt peste tot„, remarcă publicația britanică.

„Pentru ce este cunoscută România? Pentru corupție, orfani, Dracula și Ceaușescu. Nu este o listă lăudabilă. Țara nu este doar depopulată, ci și disfuncțională. Este în topul țărilor europene cu cele mai multe nereguli (inclusiv în ceea ce privește utilizarea pastei de dinți).

Premierul Viorica Dancila reprezintă o unealtă a cunoscutului lider al partidului de guvernare, Liviu Dragnea. Țara este un moștenitor al multor tradiții care nu implică o guvernare cinstită.

Infrastructura este îngrozitoare. Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională, este dispus să transfere bani pentru a îmbunătăți drumurile și căile ferate, potrivit mai multor surse. Dar Guvernul, care ar trebui să plătească o cotă minoră, preferă să ofere angajatorilor de stat sume mai mari pentru a-și cumpăra loialitatea politică: sectorul public își plătește angajații mult mai mult decât cel privat”, remarcă autorul.

„Cu toate acestea, România a avut parte și de câteva succese. În primul rând, deși țara este formată din regiuni diverse ( Muntenia, Transilvania, Moldova), nu s-a destrămat, precum Iugoslavia. În al doilea rând, state estice importante, cu mari speranțe de democrație, Polonia; Cehia, Ungaria, se întorc la autoritarism. Acest lucru nu se întâmplă și în cazul României. În al treilea rând, România și-a ales un etnic german ca președinte. Nu vei vedea un turc să conducă Bulgaria. Și în al patrulea rând, în ciuda corupției înfricoșătoare, în România au fost condamnați politicieni din toate partidele (Guvernul încearcă acum să-i salveze de închisoare pe politicienii partidului de guvernare)”, noteazăNewstatesman.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Ce a făcut Sorinel Copilul de Aur cu primii lui bani din cântări: „A cumpărat...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Piața imobiliară. Cât de „accesibile” sunt locuințele din România, de fapt
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce se întâmplă pe piaţa medicamentelor din România?